În fiecare an, în noaptea de 25/26 octombrie, în localităţile din zona Bran (dar şi în Codlea, Şirnea, Fundata, satul Peştera şi Măgura) are loc sărbătoarea intitulată „Focul lui Sumedru“, un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic.
Anul acesta, în ziua de 24, când se apropia de seară, mi-am luat soţia şi copiii, ne-am îmbrăcat cu toţii în haine groase şi ţuşti şi noi pe platoul "Inima reginei" de lângă Castelul Bran. Aşa de tare ne-a plăcut încât am revenit şi a doua zi. Cum nu ştiam mai nimic despre acest Sumedru, mi-am permis să mă interesez niţel cine e băiatul acesta.
Se zice că Sumedru sau Sâmedru, zeu al Panteonului românesc, incinerat simbolic în cadrul spectaculosului ceremonial nocturn, a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Dumitru din Calendarul Ortodox.
Tradiţia spune că, în jurul unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului şi întreţinut cu lemne uscate, se adună întrega suflare a satului şi se strigă „Hai la Focu’ lui Sumedru!”. Cu această ocazie, femeile împart covrigi, nuci, mere şi băutură, iar la plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi pe care îi aruncă în grădină pentru a fertiliza solul.
Focul lui Sumedru este o prezenţã a culturii mitologice cu adânci sensuri de viatã arhaicã, ce defineşte rãdãcina fiinţei si perenitatea culturii, a etnologiei fiinţei româneşti.
Aprinderea focului lui Sumedru, în dangãtele clopotului din turla bisericii ce dominã prin înãlţime întreg satul, este un semnal cu glas de rugãciune care invocã binecuvântarea lui Dumnezeu dupã vecernia din ajunul Sãrbãtorii Sf. Dumitru; el este asemenea “Rugului aprins” din Vechiul Testament, asemenea “flãcãrii olimpice” si luminii lui Hristos din noaptea Învierii Domnului, când se rostesc cuvintele “Veniţi de luaţi luminã!”.
Focul lui Sumedru este o sărbătoare cu un pronunţat caracter funerar, un ceremonial ce simbolizează înnoirea timpului calendaristic, alungarea spiritelor rele şi prin care se marchează încheierea anului agricol. Rădăcinile acestui obicei sunt precreştine şi se regăsesc in celebrarea mortii si renasterii, prin incinerare. Astăzi, elementelor precreştine li se adaugă cele creştine, prin citirea in biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie şi prin insăşi atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeităţii sacrificate. Semnificaţia Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al morţii si renaşterii anuale a unei divinităţi fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârşit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată imediat de renaşterea acestuia prin incinerare, in noaptea de 25 – 26 octombrie. Focul are aici un rol purificator si regenerator. Cenuşa, cărbunii aprinşi şi alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile şi livezile.
Pomenirile, precum si rugurile aprinse, alături de veghea rituală, trimit la un ceremonial ce are in vedere câştigarea bunăvoinţei strămoşilor pentru a asigura în anul ce vine recolte la fel de bune.
Ce am găsit în fapt la faţa locului, cine a participat, cum a fost atmosfera şi vremea vă voi spune data viitoare.
vineri, 6 noiembrie 2009
duminică, 27 septembrie 2009
Intalnire cu ursul
Sunt puţine animale prin pădurile noatre faţă de care să simt o frică instinctuală. Ursul este însă unul dintre ele.
Uneori, în puţinele coşmaruri de care îmi mai amintesc, ursul îmi apare ca un personaj malefic din ghearele căruia nu am scăpare, o forţă imbatabilă căreia nu îi poţi rezista. Mă prinde întotdeauna din urmă şi mă rupe în bucăţi, iar imediat mă trezesc îngrozit, cu fiori reci pe spinare, recunoscător însă că a fost doar un vis şi mai am o şansă.
Trăiesc la marginea pădurii de trei ani şi mi-am spus că ar fi înţelept să fiu pregătit pentru orice întâlniri neaşteptate. Am urmărit întotdeauna cu atenţie reportajele despre urşi de pe Discovery şi am căutat să identific mijloace ştiinţifice de combatere, prevenire sau, în ultimă instanţă, de respingere a unui atac. Înţeleg că ursul poate alerga incredibil, în câmp deschis viteza sa fiind comparabilă cu cea a unui cal în galop. Informaţiile nu m-au convins şi sunt încredinţat că, în mare parte, supravieţuirea în urma unui atac de urs rămâne o chestiune de hazard. Adevărul este că niciodată nu poţi fi pregătit pentru o astfel de întâlnire. Auzisem de la un vecin cu o vară în urmă că s-ar fi întâlnit cu ursul pe cînd era la cules de ciuperci pe Colţii Măgurei Branului, porţiunea de pădure de deasupra Platoului Reginei, dar nu mi s-a părut credibil. Eu doar locuiesc la liziera pădurii de atâta vreme, am copilărit practic în pădurile acestea de când mă ştiu şi totuşi nu am văzut nici măcar urme vreodată. A mai fost un caz în urmă cu câţiva ani, când doi ciobani au fost găsiţi sfâşiaţi şi mâncaţi de urs în satul învecinat, dar se pare că l-ar fi provocat. Urşi în libertate pot fi zăriţi la o simplă plimbare pe la Cheile Rîşnoavei, dar şi în zonele împădurite din Munţii Bucegi, dar se pare că au migrat şi spre Munţii Piatra Craiului.
Este 22 septembrie, ora 7 şi 10 minute dimineaţa. În drum spre serviciu, obişnuiesc să o scurtez prin pădure pentru a salva vreo 10 minute. Plimbarea îmi place totodată pentru că mă relaxează şi îmi oferă energie pentru a începe în forţă ziua, în timp ce majoritatea colegilor mei ajung somnoroşi, înfriguraţi şi apatici.
Trec un pod suspendat peste un mică prăpastie şi îl văd. Mă trezesc brusc la realitate. Este la vreo 30 de metri pe poteca din faţa mea şi vine spre mine alergând. Este mai mic decît în închipuirile mele şi mai rotund. Are un cap foarte frumos şi simt deja un regret că nu îl pot privi pe îndelete. Conştientizez că îi va fi foarte greu să mă prindă căci alerg bine, sunt vreo 300 de metri până la prima casă cu gard din fier forjat şi în plus trebuie să treacă peste trei podeţe înguste. Mă întorc pe călcâie şi fug mâncând pământul. Peste vreo 150 de metri arunc rapid o privire peste umăr dar nu este în spatele meu. Mă opresc într-un final aproape de stradă, gâfâind. De-abia atunci mă sperii. Sunt nervos. Peste încă 100 de metri de mers întâlnesc feţe liniştite de oameni care se îndreaptă spre serviciu. Privirile ni se încrucişează şi îmi par un pic surprinşi că la acea oră mă văd surescitat şi plin de energie. Încep să mă întreb dacă nu am avut halucinaţii. Trebuie neapărat să-mi iau un cîine. Acum ştiu că există.
Uneori, în puţinele coşmaruri de care îmi mai amintesc, ursul îmi apare ca un personaj malefic din ghearele căruia nu am scăpare, o forţă imbatabilă căreia nu îi poţi rezista. Mă prinde întotdeauna din urmă şi mă rupe în bucăţi, iar imediat mă trezesc îngrozit, cu fiori reci pe spinare, recunoscător însă că a fost doar un vis şi mai am o şansă.
Trăiesc la marginea pădurii de trei ani şi mi-am spus că ar fi înţelept să fiu pregătit pentru orice întâlniri neaşteptate. Am urmărit întotdeauna cu atenţie reportajele despre urşi de pe Discovery şi am căutat să identific mijloace ştiinţifice de combatere, prevenire sau, în ultimă instanţă, de respingere a unui atac. Înţeleg că ursul poate alerga incredibil, în câmp deschis viteza sa fiind comparabilă cu cea a unui cal în galop. Informaţiile nu m-au convins şi sunt încredinţat că, în mare parte, supravieţuirea în urma unui atac de urs rămâne o chestiune de hazard. Adevărul este că niciodată nu poţi fi pregătit pentru o astfel de întâlnire. Auzisem de la un vecin cu o vară în urmă că s-ar fi întâlnit cu ursul pe cînd era la cules de ciuperci pe Colţii Măgurei Branului, porţiunea de pădure de deasupra Platoului Reginei, dar nu mi s-a părut credibil. Eu doar locuiesc la liziera pădurii de atâta vreme, am copilărit practic în pădurile acestea de când mă ştiu şi totuşi nu am văzut nici măcar urme vreodată. A mai fost un caz în urmă cu câţiva ani, când doi ciobani au fost găsiţi sfâşiaţi şi mâncaţi de urs în satul învecinat, dar se pare că l-ar fi provocat. Urşi în libertate pot fi zăriţi la o simplă plimbare pe la Cheile Rîşnoavei, dar şi în zonele împădurite din Munţii Bucegi, dar se pare că au migrat şi spre Munţii Piatra Craiului.
Este 22 septembrie, ora 7 şi 10 minute dimineaţa. În drum spre serviciu, obişnuiesc să o scurtez prin pădure pentru a salva vreo 10 minute. Plimbarea îmi place totodată pentru că mă relaxează şi îmi oferă energie pentru a începe în forţă ziua, în timp ce majoritatea colegilor mei ajung somnoroşi, înfriguraţi şi apatici.
Trec un pod suspendat peste un mică prăpastie şi îl văd. Mă trezesc brusc la realitate. Este la vreo 30 de metri pe poteca din faţa mea şi vine spre mine alergând. Este mai mic decît în închipuirile mele şi mai rotund. Are un cap foarte frumos şi simt deja un regret că nu îl pot privi pe îndelete. Conştientizez că îi va fi foarte greu să mă prindă căci alerg bine, sunt vreo 300 de metri până la prima casă cu gard din fier forjat şi în plus trebuie să treacă peste trei podeţe înguste. Mă întorc pe călcâie şi fug mâncând pământul. Peste vreo 150 de metri arunc rapid o privire peste umăr dar nu este în spatele meu. Mă opresc într-un final aproape de stradă, gâfâind. De-abia atunci mă sperii. Sunt nervos. Peste încă 100 de metri de mers întâlnesc feţe liniştite de oameni care se îndreaptă spre serviciu. Privirile ni se încrucişează şi îmi par un pic surprinşi că la acea oră mă văd surescitat şi plin de energie. Încep să mă întreb dacă nu am avut halucinaţii. Trebuie neapărat să-mi iau un cîine. Acum ştiu că există.
vineri, 4 septembrie 2009
Sfarsit de vara in Bran
Miroase deja a toamnă. În seninul zilelor, ochi experimentaţi disting deja o pâclă ce o anunţă timid. E totuşi cald încă. Dar nu ne lăsăm păcăliţi. Anotimpurile brănene au ceva din pasiunea exacerbată a oamenilor ce trăiesc aici. Par cumpătate şi la locul lor dar surprind întotdeauna prin izbucniri neaşteptate, contraatacuri rapide năucitoare. Este suficientă o ploaie rece ca un întreg front de vreme urâtă să se abată în zonă pentru a rămâne până la primele ninsori. Dacă ninge înainte de vreme în Bucegi sau în Piatra Craiului suntem condamnaţi la 9 luni de iarnă.
Noi suntem bucureşteni naturalizaţi aici în urmă cu trei ani dar începem să intuim ce ne aşteaptă: ploaie, zăpadă, gheaţă, haine groase, crăpatul lemnelor. Unii cred că la Bran e prea frig şi e prea multă umezeală. Au în mare parte dreptate. Aş adăuga totuşi: o climă cu adevărat sălbatică, neîmblânzită, într-un peisaj de vis. Totul este dus la extrem, iar vijeliile de aici au ceva din paroxismul simfoniilor lui Beethoven.
Toamna rămâne totuşi anotimpul meu preferat, urmată la mică distanţă de primăvară. Lunile septembrie-noiembrie sunt cele mai apropiate de sufletul meu. Poate o fi din cauza vremii mai stabile, dar îmi pare că timpul încremeneşte în loc şi simt că trăiesc cu adevărat anul care se scurge. Doar lunile aprilie-mai îmi mai oferă astfel de dorinţe copleşitoare, senzaţii când simt că totul este posibil, când parcă plutesc şi mustesc de fericire.
Culoarea pădurii rămîne pe moment neschimbată. A trecut sezonul zmeurii, acum se culeg afinele şi murele. În zonele de peste 1300 metri se pot culege chiar şi mai târziu. Anul trecut am fost la cules de ghebe la sfârşit de octombrie şi m-am întors în schimb cu o burtă de mure. Localnicii aşa vorbesc aici cînd vor să-ţi spună că au mîncat pe săturate, după cum am auzit şi expresia "X şi Y nu se încap", adică nu se înţeleg. Este plin de ciuperci acum şi se culeg mitărcile şi lăptoşii.
Deşi nu mulţi o recunosc, majoritatea localnicilor aşteaptă sezonul rece pentru a se cuibări la un foc şi a intra într-o stare de reverie cu privire la rezultatele palpabile ale muncii depuse peste vară. Şi cînd vorbesc de rezultate mă gândesc la:
- întorsul oilor şi vacilor de la munte (sărbătoarea Răvăşitului semnifică pastramă şi brânză oferită de ciobani, inclusiv celebra brânză în coajă de brad pentru tradiţionalele bulzuri)
- schimbul de cartofi contra struguri care se poartă între localnicii din zonă cu cei de la câmpie (ceea ce înseamnă vin, must, ţuică şi palincă)
- uscarea şi depozitarea clăilor de fân cosit pentru animale
- crăparea, uscarea şi depozitarea lemnelor de foc adunate pentru o iarnă lungă
- inventarierea gemurilor, compoturilor şi conservelor de legume culese peste vară
Noi suntem bucureşteni naturalizaţi aici în urmă cu trei ani dar începem să intuim ce ne aşteaptă: ploaie, zăpadă, gheaţă, haine groase, crăpatul lemnelor. Unii cred că la Bran e prea frig şi e prea multă umezeală. Au în mare parte dreptate. Aş adăuga totuşi: o climă cu adevărat sălbatică, neîmblânzită, într-un peisaj de vis. Totul este dus la extrem, iar vijeliile de aici au ceva din paroxismul simfoniilor lui Beethoven.
Toamna rămâne totuşi anotimpul meu preferat, urmată la mică distanţă de primăvară. Lunile septembrie-noiembrie sunt cele mai apropiate de sufletul meu. Poate o fi din cauza vremii mai stabile, dar îmi pare că timpul încremeneşte în loc şi simt că trăiesc cu adevărat anul care se scurge. Doar lunile aprilie-mai îmi mai oferă astfel de dorinţe copleşitoare, senzaţii când simt că totul este posibil, când parcă plutesc şi mustesc de fericire.
Culoarea pădurii rămîne pe moment neschimbată. A trecut sezonul zmeurii, acum se culeg afinele şi murele. În zonele de peste 1300 metri se pot culege chiar şi mai târziu. Anul trecut am fost la cules de ghebe la sfârşit de octombrie şi m-am întors în schimb cu o burtă de mure. Localnicii aşa vorbesc aici cînd vor să-ţi spună că au mîncat pe săturate, după cum am auzit şi expresia "X şi Y nu se încap", adică nu se înţeleg. Este plin de ciuperci acum şi se culeg mitărcile şi lăptoşii.
Deşi nu mulţi o recunosc, majoritatea localnicilor aşteaptă sezonul rece pentru a se cuibări la un foc şi a intra într-o stare de reverie cu privire la rezultatele palpabile ale muncii depuse peste vară. Şi cînd vorbesc de rezultate mă gândesc la:
- întorsul oilor şi vacilor de la munte (sărbătoarea Răvăşitului semnifică pastramă şi brânză oferită de ciobani, inclusiv celebra brânză în coajă de brad pentru tradiţionalele bulzuri)
- schimbul de cartofi contra struguri care se poartă între localnicii din zonă cu cei de la câmpie (ceea ce înseamnă vin, must, ţuică şi palincă)
- uscarea şi depozitarea clăilor de fân cosit pentru animale
- crăparea, uscarea şi depozitarea lemnelor de foc adunate pentru o iarnă lungă
- inventarierea gemurilor, compoturilor şi conservelor de legume culese peste vară
miercuri, 26 august 2009
Veniti la noi...
...daca va numarati printre cei care inca se incapataneaza sa creada ca mersul la munte nu inseamna manele la maxim si betii pana in zori, ci un prilej de a va bucura de placerea parca uitata de a asculta numai linistea, de a va trezi dimineata in cantecul pasarilor, de a face o plimbare la rasaritul soarelui prin padurea aflata la 20 m de casa, de a respira AER, nu gaze de esapament.
Va oferim un apartament situat la parter, complet izolat de restul casei si cu intrare separata, alcatuit din 2 dormitoare cu TV satelit, bucatarie complet utilata (frigider, plita, cuptor cu microunde, filtru cafea), baie cu dus si apa calda non-stop. Apartamentul dispune de incalzire centrala, de propria terasa in aer liber, acoperita, cu suprafata de 40 m2, gratar acoperit, gradina de 2000 m2.
Facilitati pentru copii: tobogan, leagan max.13 kg, groapa cu nisip si jucarii.
In zona se pot practica diverse activitati in functie de sezon: ski, patinaj, sanius, plimbari cu ATV-ul sau elicopterul, zbor cu parapanta, drumetii montane, vizitarea unor situri istorice (Castelul Bran, Cetatea Rasnov proaspat restaurata, Bisericile fortificate din imprejurimile Brasovului, Centrul istoric al Brasovului etc).
Iarna si pe timp foarte ploios accesul se poate face numai cu vehicule cu tractiune integrala. In aceste perioade autoturismele pot fi parcate in curte pazita, la cca 400 m de locul de cazare.
Va asteptam sa ne contactati la telefon:
0728 960 478 – Laura sau e-mail: laura.mircea@gmail.com
0721 440 464 – Catalin
Va oferim un apartament situat la parter, complet izolat de restul casei si cu intrare separata, alcatuit din 2 dormitoare cu TV satelit, bucatarie complet utilata (frigider, plita, cuptor cu microunde, filtru cafea), baie cu dus si apa calda non-stop. Apartamentul dispune de incalzire centrala, de propria terasa in aer liber, acoperita, cu suprafata de 40 m2, gratar acoperit, gradina de 2000 m2.
Facilitati pentru copii: tobogan, leagan max.13 kg, groapa cu nisip si jucarii.
In zona se pot practica diverse activitati in functie de sezon: ski, patinaj, sanius, plimbari cu ATV-ul sau elicopterul, zbor cu parapanta, drumetii montane, vizitarea unor situri istorice (Castelul Bran, Cetatea Rasnov proaspat restaurata, Bisericile fortificate din imprejurimile Brasovului, Centrul istoric al Brasovului etc).
Iarna si pe timp foarte ploios accesul se poate face numai cu vehicule cu tractiune integrala. In aceste perioade autoturismele pot fi parcate in curte pazita, la cca 400 m de locul de cazare.
Va asteptam sa ne contactati la telefon:
0728 960 478 – Laura sau e-mail: laura.mircea@gmail.com
0721 440 464 – Catalin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
